Pe
site-ul maghiar (din Ungaria) „Gyakori kerdesek” („Întrebări
frecvente”) a fost postat textul unei scrisori trimise din România, mai
exact din Transilvania. Autoarea, care este unguroaică, a trăit 37 de
ani în România şi 4 ani în Ungaria. Concluzia acestei duble experienţe
este expusă în conţinutul scrisorii deschise şi concentrată în titlul
textului: „Suntem recunoscători că Transilvania aparţine României!”.
Suntem recunoscători că Transilvania aparţine României
Îmi
pare rău, dar oricine crede că maghiarii din Transilvania au de gând să
voteze în masă la alegerile din Ungaria, greşeşte profund. Respingem
MASIV modul de gândire din Ungaria şi ne bucurăm că ardelenii revin
MASIV în România. Ne-am săturat de certurile permanente, de defăimarea
românilor, de lipsa de suflet, de aderarea maladivă la anumite reguli,
de deşertificarea relaţiilor umane, de lipsa totală a creştinismului. De
toate acestea NU avem nevoie în Ardeal. Şi nu vrem să fim în conflict
nici cu românii.
Până acum, necunoscând situaţia de la voi, din
Ungaria, ne gândeam „uite, ce am pierdut, Ungaria este raiul pe pământ
etc.”. Dar acum, după ce am aflat ce se întâmplă la voi, am început să
fim fericiţi că Ardealul aparţine României, fiindcă altfel aţi fi făcut
şi aici ce aţi făcut în ţara voastră, unde este considerat ungur numai
cel care îi urăşte pe ceilalţi, care îi detestă pe ţigani şi pe evrei.
Păi, cu aşa ceva noi NU avem nimic în comun. Unei asemenea mentalităţi
noi îi punem stavilă la graniţa de vest a României. Dacă aţi fi trăit şi
în România, ţara pe care sunteţi în stare să o dispreţuiţi atât de
mult, după mine ar fi trebuit să vă fie ruşine. Desigur, onoare
puţinelor excepţii.
Eu sunt unguroaică, chiar dacă vă surprinde.
Cunoscuţii mei din Partium merg în Ungaria doar ca vizitatori, dar nu
trăiesc acolo. Eu am trăit. Patru ani acolo şi 37 de ani în România.
Sunt unguroaică, dar pentru mine ungurimea din ţara-mamă este complet
străină.
Vă spun vouă ce este ungurimea, sau cel puţin cea văzută
din Borsod. Urlete la concertele Karpatia şi răgete de beţivi, moarte
jidanilor împuţiţi! Încrederea în teoriile conspiraţioniste şi
convingerea că tot ce există mai important în lume a fost inventat de
unguri. Ponegrirea altor popoare, de la francezi la români şi de la ruşi
la negri. Ridiculizarea ţiganilor, în glumă dar şi în serios. Afirmaţia
că limba maghiară este divină. Credinţa în tot felul de tâmpenii, ca
aceea că evreii vor o patrie nouă în Ungaria pentru proviziile ei de apă
(notez că judeţele Bekes şi Hajdu importă apă din România pentru că apa
de acolo este nepotabilă).
Adică, vorbim aceeaşi limbă dar nu
suntem aceeaşi naţiune. Între noi sunt deosebiri atât de mari încât,
după euforia începutului, ungurul din Ardeal priveşte cu groază în jurul
său, încă tremurând din cauza şocului cultural, înjosirilor şi
gândurilor neabordabile. Dumnezeule, unde am ajuns.
Atunci când
stăm de vorbă cu voi, la început totul pare în ordine, dar după aceea
începeţi să spuneţi nişte lucruri incredibile. În clipa aceea, ne dăm
seama că ne-am înşelat amarnic şi că noi nu putem gândi la fel ca voi.
Societatea
maghiară este în declin. În degradare accentuată. Oamenii nu se mai
căsătoresc, nu fac copii. Deşi ei nu recunosc asta, dar totuşi aşa
trăiesc. Mişcarea „Jobbik” (partid politic radical naţionalist, al 3-lea
din Ungaria, considerat de unii ca fascist, rasist, antisemit – n.n.)
devine tot mai popular, tocmai fiindcă declară nişte „adevăruri” pe care
oamenii nu le spun, dar le gândesc. Lumea este plină acolo de
organizaţii paramilitare, portaluri fasciste, care îi intoxică în masă
pe oameni.
Este exact ceea ce nouă nu ne trebuie. Asta nu e
adevărata lume maghiară, ci înfumurarea arogantă a unei populaţii în
scădere. Dacă acest proces nu încetează, Ungaria se va auto-falimenta.
Un popor care nu este în stare să-şi recunoască greşelile şi în
permanenţă îi arată cu degetul pe ceilalţi, îşi pierde posibilitatea de
vindecare. Vindecarea începe cu pocăinţă, nu cu aroganţă. Ardealul nu va
urma această cale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu