sâmbătă, 15 martie 2014

15 marie - Ziua Maghiarilor de Pretutindeni


Cu cocarde roşu-alb-verde în piept şi fluturând drapele secuieşti, maghiare (cu sau fără stema Ungariei pe ele), sau ale unor organizaţii extremiste precum Mişcarea Tinerilor pentru cele 64 de Comitate, mii de etnici maghiari din Târgu Secuiesc şi din localităţile învecinate – 5-6000 potrivit reprezentanţilor forţelor de ordine, peste 10.000 după spusele organizatorilor udemerişti locali – au participat şi anul acesta, la manifestările organizare pentru sărbătorirea zilei de 15 Martie – Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, prima dintre cele trei sărbători naţionale maghiare, care celebrează revoluţia din 1848.
Ca de obicei, secvenţa cea mai aşteptată a evenimentului a constituit-o parada, în care s-au înşiruit, vreme de o oră, grupuri de elevi de la şcolile din localitate – unul dintre ele având chiar şi un tricolor românesc – formaţiuni de husari pedeştri ori călări şi zeci de căruţe împodobite sărbătoreşte. La finalul defilării, ca şi anul trecut, şi-a făcut apariţia călare şi vicepremierul ungar Semjen Zsolt, avându-l alături pe mai-marele udemerist al C.J Covasna, Tamas Sandor. După ce au dat un ocol pieţei centrale, salutând mulţimea, cei doi au descălecat la monumentul eroului paşoptist maghiar Gabor Aron, unde a urmat momentul oficial al sărbătorii, punctat de cântece şi poezii: o alocuţiune a primarului Bokor Tibor, de evocare a revoluţiei paşoptiste maghiare, urmată de un discurs al vicepremierului Semjen Zsolt – care a refuzat să facă vreo declaraţie presei – de mesajul premierului Ungariei, Orban Viktor, citit de consulul ungar de la Miercurea Ciuc, dr. Csige Sandor, şi de tradiţionala depunere de coroane şi jerbe de flori la monumentul lui Gabor  Aron.
În câteva minute după începerea cuvântărilor, numărul participanţilor scăzuse la jumătate, pantru ca la momentul depunerii coroanelor să mai asiste doar vreo 300 de persoane. Deşi premierul Ponta adresase şi el un mesaj de Ziua Maghiarimii, acesta n-a fost citit şi el. „Ştiu că e şi un mesaj al lui Ponta, dar nu ştiu dacă va fi citit, că nu mă ocup eu de organizare, întrebaţi-l pe domnul primar Bokor, el se ocupă!”, ne-a explicat Tamas Sandor. „Nu ştiu nimic de vreun mesaj de la Ponta, întrebaţi-o pe domnişoara aceea de colo, că ea se ocupă cu organizarea!”, ne-a ”lămurit” la rândul său edilul Bokor. 
Ca şi acum un an, discursul vicepremierului ungar Semjen Zsolt a început cu o evocare istorică, a continuat cu o pledoarie autonomistă şi s-a încheiat cu o aluzie electorală în perspectiva scrutinului parlamentar din 6 aprilie viitor din Ungaria, referitoare la beneficiile acordării de către actuala guvernare de la Budapesta a dublei cetăţenii pentru maghiarii din afara Ungariei. Cât priveşte partea autonomistă a discursului său, Semjen Zsolt a preferat o formulare generică, fără a pronunţa măcar o dată obişnuita sintagmă „autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc”.
„În Uniunea Europeană autonomia şi autodeterminarea sunt o realitate naturală şi obişnuită, iar dacă pentru alţii acest lucru este posibil, atunci este posibil şi pentru maghiari, întrucât nu sunt un popor mai prejos decât altele. Dacă maghiarii ar accepta că există un lucru care în UE nu e posibil şi pentru ei, atunci ar accepta că ei sunt oameni de rangul doi, cetăţeni de rangul doi şi mai prejos decât alte popoare, ceea ce noi  nu putem accepta. Din acest motiv trebuie să spunem şi să repetăm: ceea ce pentru altcineva este posibil, este posibil şi pentru noi, ceea ce e permis altora e permis şi pentru noi. Deci ceea ce cerem noi nu este un fel de specialitate secuiască, ceva ce nu s-a văzut şi nu s-a auzit până acum, nu este o cerere exagerată, ci este un drept natural, ceva ce în Uniunea Europeană pentru alţii este o realitate naturală cotidiană. A urmat, pentru uzul „prietenilor români”, o exemplificare cu Tirolul de Sud din Italia a beneficiilor „pentru toată lumea” ale autonomiei, după care a venit, în chip de concluzie, şi asigurarea: „Maghiarii din România pot conta pe cei din Ungaria, aşa cum şi maghiarii din Ungaria contează pe cei din România”
Nemeth Zsolt: „În lupta pentru autonomie puteţi să vă bazaţi pe sprijinul Ungariei
La Sfântu Gheorghe, sărbătorirea Zilei Maghiarimii a strâns în jurul scenei amplasate în centrul urbei circa 4000 de maghiari (peste 10.000 conform organizatorilor). Aici, „vedeta” evenimentului a fost – alături de edilul udemerist Antal Arpad şi de şeful C.J. Covasna, Tamas Sandor – un alt oficial al guvernului de la Budapesta: Nemeth Zsolt, secretar de stat în Ministerul de Externe. La câţiva paşi de Antal şi Tamas se foia şi „omul lui Tokes” - Toro T. Tibor, preşedintele Partidului Popular  al Maghiarilor din Transilvania, ignorat însă „programatic” de organizatorii udemerişti, care nici vorbă să-i permită accesul la microfon. Nici din alocuţiunea sa nu a lipsit tema autonomistă, într-un registru mai voalat însă: „Libertatea înseamnă şi drepturi, acolo unde e libertate, sunt şi drepturi, iar unde nu există libertate, nu există nici drepturi”, a rezumat el, încheindu-şi apoi cuvântarea cu asigurarea că autonomia teritorială cerută de maghiarii din România este susţinută pe deplin de Ungaria: „Puteţi să vă bazaţi în această luptă pe sprijinul Ungariei”
Mult mai radical şi „la obiect” s-a dovedit în schimb edilul din  Sf. Gheorghe, Antal Arpad, al cărui discurs a iscat repetate scandări „Autonomie!”, „Aici suntem acasă”, „Să piară Trianonul!” „Pe 15 Martie, maghiarii trebuie să-şi pună întrebarea dacă sunt destul de curajoşi pentru a-şi cere drepturile de a rămâne pe pământul natal şi de a le aminti celor care în urmă cu 95 de ani ne-au promis autonomie că promisiunile nu se prescriu. Iar reprezentanţii comunităţii maghiare, indiferent că sunt sau nu la guvernare, trebuie să lucreze întotdeauna pentru realizarea autonomiei Ţinutului Secuiesc şi pentru ca limba maghiară să devină oficială în Ţinutul Secuiesc, ca această regiune să devină una bogată şi prosperă.”  „Acestea sunt ţelurile noastre şi pentru realizarea lor trebuie să muncim, fie că plouă, fie că bate vântul”, a concluzionat  Antal Arpad, în ovaţiile mulţimii.
După încheierea manifestaţiei, secretarul de stat Nemeth Zsolt a oferit presei şi un scurt comentariu pe tema interzicerii de către autorităţile române a intrării în România a unor membri ai câtorva organizaţii estremiste din Ungaria (Jobbik, Noua Gardă Maghiară, Mişcarea Tinerilor din cele  64 de Comitate şi Oastea Haiducilor). „Nu am fost informaţi încă despre această decizie, dar, după informare, vom analiza dacă decizia guvernului român este în armonie cu angajamentele statului privind legislaţia europeană şi internaţională”, a spus Nemeth Zsolt.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu