sâmbătă, 7 iunie 2014

Peste 150.000 de persoane sunt prezente la pelerinajul de Rusalii de la Şumuleu-Ciuc, organizat, în acest an, pentru a 447-a oară

Peste 150.000 de persoane sunt prezente la pelerinajul de Rusalii de la Şumuleu-Ciuc, organizat, în acest an, pentru a 447-a oară. Printre pelerini se afla, în vizită privată, preşedintele Ungariei, Janos Ader, ministrul Apărării Naționale ungar, Hende Csaba, şi alți membri ai Parlamentului de la Budapesta.

Peste 3.500 de pelerini din Ungaria au ajuns, sâmbătă, cu patru trenuri, la Miercurea Ciuc, pentru a participa la procesiunea de Rusalii de la Şumuleu, ei fiind întâmpinaţi cu aplauze, flori şi steaguri de sute de localnici, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Anul acesta, nu trei, ci patru trenuri au adus din Ungaria peste 3.500 de pelerini care participa la procesiunea de Rusalii, de sâmbătă, de la Şumuleu Ciuc. Trenul "Fecioara Maria", în care au călătorit 600 de pelerini, a ajuns, joi seară, la Gheorgheni, în judeţul Harghita. Având avans de o zi faţă de ceilalţi pelerini, cele 600 de persoane şi-au petrecut ziua de vineri în localitatea băcăuană Ghimeş-Făget, unde au participat la o slujbă religioasă la Biserica "Contumati", cea mai veche din zonă, şi au vizitat "Graniţa de o mie de ani", care, până în 1918, a fost cea mai estică a fostului Imperiu Austro-Ungar.
Vineri, au ajuns în Harghita "Rapidul secuiesc", "Expresul de Şumuleu" şi "Rapidul secuiesc istoric", cel din urmă fiind înfiinţat în amintirea unui tren care a circulat în 1940, între Budapesta şi Sfântu Gheorghe. Cele trei trenuri au adus din Ungaria alte 3.000 de persoane.
Potrivit obiceiului, pelerinii au fost aşteptaţi în gările principale de pe traseu cu fanfare, fiindu-le oferite pălincă şi kürtos kalács de către localnici îmbrăcaţi în portul popular secuiesc.

Majoritatea pelerinilor şi-au petrecut noaptea la rude, la cunoştinţe sau la sătenii care s-au oferit să-i găzduiască gratuit.
Cele patru trenuri au ajuns, sâmbătă, la Miercurea Ciuc, pelerinii arborând la geamuri steaguri ale Ungariei, Ţinutului Secuiesc, precum şi drapele arpadiene (Dinastia Arpadiană a fost prima dinastie domnitoare a Regatului Ungariei).
Oaspeţii au fost întâmpinaţi cu aplauze, flori şi steaguri de sute de localnici.

"Îi aştept cu gânduri bune, cu împliniri sufleteşti pentru că astăzi (n.r. - sâmbătă) e o zi deosebită. În fiecare an, oameni care nu se cunosc şi care totuşi sufleteşte sunt împreună sunt fraţi, sunt surori şi asta ar trebui lumea să înţeleagă: că nu este deosebire între oameni, suntem toţi egali, suntem, fiii lui Dumnezeu", a spus o femeie care i-a aşteptat pe pelerini, la Miercurea Ciuc.
Un bărbat a afirmat că pelerinajul este "un obicei care nu ţine cont de culoare, de politică, este cu totul altceva", iar o altă femeie a adăugat că aşteaptă o familie de ortodocşi din Iaşi, pentru a participa împreună cu cei de toate religiile la pelerinaj, întrucât "nu religia contează aici, ci omenia contează şi dragostea şi tot ceea ce ar trebui să fie între oameni".
Pelerinii veniţi din Ungaria au fost impresionaţi de felul în care au fost primiţi.

"Am venit de la Budapesta şi nici nu pot să exprim bine ceea ce simt. Simt multă linişte în suflet şi aşa o să mergem cu toţii la Şumuleu", a spus o femeie. Alţii au spus că vin de mai bine de 17 ani la Fecioara Maria de la Şumuleu, statuia făcătoare de minuni.
Un pelerin din Ungaria care ajuns pentru prima dată la pelerinajul de la Şumuleu a afirmat că "drumul a fost o experienţă foarte frumoasă", care l-a emoţionat foarte mult.

"Astfel de ocazii adâncesc sentimentul naţional, ne dăm seama unde aparţinem şi este înâlţător", a spus bărbatul.
De la gara din Miercurea Ciuc, pelerinii, din străinătate şi din România, au pornit pe jos în procesiune către Catedrala franciscană din Şumuleu, unde va fi oficiată o slujbă religioasă, după care oamenii vor pleca spre altarul triplu de pe Muntele Şumuleul Mic.

Mii de pelerini au venit la Miercurea Ciuc şi cu autocare, care în prezent ocupă două benzi din cele patru ale drumului european 578, Braşov - Reghin, dar şi lateralele drumurilor naţionale, la toate intrările în oraş.

luni, 2 iunie 2014

Scrisoarea unei unguroaice din România, publicată în Ungaria

Pe site-ul maghiar (din Ungaria) „Gyakori kerdesek” („Întrebări frecvente”) a fost postat textul unei scrisori trimise din România, mai exact din Transilvania. Autoarea, care este unguroaică, a trăit 37 de ani în România şi 4 ani în Ungaria. Concluzia acestei duble experienţe este expusă în conţinutul scrisorii deschise şi concentrată în titlul textului: „Suntem recunoscători că Transilvania aparţine României!”.
Suntem recunoscători că Transilvania aparţine României
Îmi pare rău, dar oricine crede că maghiarii din Transilvania au de gând să voteze în masă la alegerile din Ungaria, greşeşte profund. Respingem MASIV modul de gândire din Ungaria şi ne bucurăm că ardelenii revin MASIV în România. Ne-am săturat de certurile permanente, de defăimarea românilor, de lipsa de suflet, de aderarea maladivă la anumite reguli, de deşertificarea relaţiilor umane, de lipsa totală a creştinismului. De toate acestea NU avem nevoie în Ardeal. Şi nu vrem să fim în conflict nici cu românii.
Până acum, necunoscând situaţia de la voi, din Ungaria, ne gândeam „uite, ce am pierdut, Ungaria este raiul pe pământ etc.”. Dar acum, după ce am aflat ce se întâmplă la voi, am început să fim fericiţi că Ardealul aparţine României, fiindcă altfel aţi fi făcut şi aici ce aţi făcut în ţara voastră, unde este considerat ungur numai cel care îi urăşte pe ceilalţi, care îi detestă pe ţigani şi pe evrei. Păi, cu aşa ceva noi NU avem nimic în comun. Unei asemenea mentalităţi noi îi punem stavilă la graniţa de vest a României. Dacă aţi fi trăit şi în România, ţara pe care sunteţi în stare să o dispreţuiţi atât de mult, după mine ar fi trebuit să vă fie ruşine. Desigur, onoare puţinelor excepţii.
Eu sunt unguroaică, chiar dacă vă surprinde. Cunoscuţii mei din Partium merg în Ungaria doar ca vizitatori, dar nu trăiesc acolo. Eu am trăit. Patru ani acolo şi 37 de ani în România. Sunt unguroaică, dar pentru mine ungurimea din ţara-mamă este complet străină.
Vă spun vouă ce este ungurimea, sau cel puţin cea văzută din Borsod. Urlete la concertele Karpatia şi răgete de beţivi, moarte jidanilor împuţiţi! Încrederea în teoriile conspiraţioniste şi convingerea că tot ce există mai important în lume a fost inventat de unguri. Ponegrirea altor popoare, de la francezi la români şi de la ruşi la negri. Ridiculizarea ţiganilor, în glumă dar şi în serios. Afirmaţia că limba maghiară este divină. Credinţa în tot felul de tâmpenii, ca aceea că evreii vor o patrie nouă în Ungaria pentru proviziile ei de apă (notez că judeţele Bekes şi Hajdu importă apă din România pentru că apa de acolo este nepotabilă).
Adică, vorbim aceeaşi limbă dar nu suntem aceeaşi naţiune. Între noi sunt deosebiri atât de mari încât, după euforia începutului, ungurul din Ardeal priveşte cu groază în jurul său, încă tremurând din cauza şocului cultural, înjosirilor şi gândurilor neabordabile. Dumnezeule, unde am ajuns.
Atunci când stăm de vorbă cu voi, la început totul pare în ordine, dar după aceea începeţi să spuneţi nişte lucruri incredibile. În clipa aceea, ne dăm seama că ne-am înşelat amarnic şi că noi nu putem gândi la fel ca voi.
Societatea maghiară este în declin. În degradare accentuată. Oamenii nu se mai căsătoresc, nu fac copii. Deşi ei nu recunosc asta, dar totuşi aşa trăiesc. Mişcarea „Jobbik” (partid politic radical naţionalist, al 3-lea din Ungaria, considerat de unii ca fascist, rasist, antisemit – n.n.) devine tot mai popular, tocmai fiindcă declară nişte „adevăruri” pe care oamenii nu le spun, dar le gândesc. Lumea este plină acolo de organizaţii paramilitare, portaluri fasciste, care îi intoxică în masă pe oameni.
Este exact ceea ce nouă nu ne trebuie. Asta nu e adevărata lume maghiară, ci înfumurarea arogantă a unei populaţii în scădere. Dacă acest proces nu încetează, Ungaria se va auto-falimenta. Un popor care nu este în stare să-şi recunoască greşelile şi în permanenţă îi arată cu degetul pe ceilalţi, îşi pierde posibilitatea de vindecare. Vindecarea începe cu pocăinţă, nu cu aroganţă. Ardealul nu va urma această cale.